Launtric

Ma doare sufletul de durere,

ma doare ploaia cand pica pe casa.
Cand tigla pare lucioasa.
Cand ea pare a fi o scena unde ploaia valseaza,
valseaza ploaia, valseaza cu tipat.

Cand copacii, copacii sunt monstrii,
ce se agata...se agata de gardurile aplecate.
Cand prima, prima...prima picatura cade,
si nu se opreste, cad toate, rand pe rand,
Ca intr-un cantec al mortii ploua si tuna.

Ma doare iar ma doare ,
ma dor golurile din mine.
Stiai si golurile dor !
Dor..dor ca sunt spatii libere,
ce nu le poti acoperi cu nimic,
nici macar cu bucuriile noi.
Timul lasa rani goale.
Imbraca-mi sufletul ca doare .

Se simt ce spui, pur si simplu poti vizualiza lumea unde se desfasoara.
e foarte frumos, multumesc

Daca nu am fi amici as crede ca poezia e chiar buna. Hmm hai sa zicem ca e buna dar mai trebuie conturata are o muzicalitate in versuri ceea ce e bine si rau, bine pt ca transmite ceea ce s-a conturat acolo si rau pt ca poate deveni un cantec. In mare parte si imaginiile ii confera aceea imagine deschisa spre vizualizare.
Mersi! Wink

Cu placere

Astept sa iti publici poezia. Wink

Mercic :p

Am terminat-o, o sa o postez acus.