5700

Mor cele 5700 de cuvinte
pe care le-am rostit acum
o oră.

Inspir aerul ce a fost expirat
de mii de oameni
la colţul străzii, la ghişeu sau
poate l-au uitat în urmă.

Transparenţa vorbeleor lor au
sonor asurzitor,
iar privirile lor murdare
de câte o obsesie, mânjesc
cadrul portretului meu.

Îmi văd copilăria trecând prin faţă
la fiecare copil ce stă trist
pe o bancă şi cere a fi înţeles.

Mi-e teamă să calc în urma altora.
Îmi e greu să port urmele tuturor,
oare pe ale mele
voi mai apuca să-le calc vreodată?