Te vad acolo tot timpul. Uneori esti ocupat, alteori îmi mai trimiti câte un
sarut.
Nu esti trist, nu esti fericit.
Abia daca ai urmele unei figuri umane. Ai buze totusi, bine conturate.
Cred ca le-ai facut special pentru mine.
Si ai ochi, da, ochii îi vad clar. Sunt reci, nu ma uit la ei, mi-e teama.
Ma urmaresc.
Ma trezesc. Tu esti în continuare acolo. Taci. Privesti ceva într-o
departare…
Ma privesti cum tac. Apoi te pierzi într-o lume a altor taceri.
Stiu ca vei revenii, pe neasteptate, ma vei prinde în pragul unei idei.
O vei ucide cu usurinta, esti împotriva ideilor. Ideile provoaca zgomot.
Tu vrei sa tac. Sa respir doar, usor, sacadat, ritmic. Pe chipul meu sa nu
fie nici o impresie, poate doar, uneori un zâmbet, nici trist, nici fericit.
Un zâmbet gol, simplu, fara cauza, fara urmari.
Ma iubesti, fara sa ma atingi. Fara sa ma cunosti. Cunoasterea n-are
importanta. Ma intreb daca nu esti în mine. Daca nu ma urmaresti înauntrul
meu, în sinea mea.
-Eu nu mai exist fara tine?
Tu taci. Doar bataile inimii ti le aud cum se grabesc sa taca si ele.